Confidenţialitate


Studenții SNSPA vor face cursuri online înainte și după alegerile parlamentare pentru a putea fi în localitățile din care provin ca să voteze 


Studenții SNSPA vor face cursuri online înainte și după alegerile parlamentare pentru a putea fi în localitățile din care provin ca să voteze 

Studenții Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) vor face cursuri online în zilele de vineri, 29 noiembrie 2024, și luni, 2 decembrie 2024, astfel încât aceștia să se afle în localitățile din care provin și să poată vota la alegerile parlamentare. Decizia a fost luată la propunerea Consiliului Studențesc al universității, transmite SNSPA.

Conducerea SNSPA preciează că studenții săi vor face cursuri exclusiv online în zilele de vineri, 29 noiembrie, respectiv luni, 2 decembrie. Propunerea a venit de la Consiliului Studențesc al universității pentru ca tinerii să poată fi în localitățile din care provin și să poată merge la vot.

„Decizia a fost luată pentru a facilita participarea studenților SNSPA la alegerile parlamentare, programate pe 1 decembrie 2024, având în vedere că legislația prevede că votul se poate exercita numai la secția de votare la care este arondat alegătorul, conform adresei de domiciliu sau de reședință”, transmite SNSPA.

Cursurile vor avea loc pe platformele de e-learning ale facultăților, precizează SNSPA.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Influenceri de pe TikTok recunosc că au greșit promovându-l pe Călin Georgescu. Alex Stremițeanu: Îmi pare rău că am fost folosit precum un câine în această campanie | AUDIO


Ultimele stiri
Sibiu: 11 puncte de hidratare au fost amenajate în diverse zone din oraș | AUDIO

Angajații de la Guvern au ieșit în stradă, nemulțumiți că li se vor tăia sporurile: Să taie privilegiile…

România în Direct. Nicușor Dan: „Toată lumea va plăti”. De acord?  | VIDEO

Facturile la curent. Consumatorii vulnerabili vor primi 50 de lei lunar de la 1 iulie, ajutor acordat de…

Prețurile pentru alimentele de bază rămân plafonate până la 30 septembrie 2025 | AUDIO

David Popovici, calificare în finala probei de 50 de metri liber. Înotărorul român a avut al doilea timp…

Iris și Cabron la scena SoundBridge by Europa FM în prima zi de IntenCity

Mai multe sindicate protestează față de tăierea sporurilor și anunță că au informat Comisia Europeană | AUDIO

Lansete feeder cu vârfuri interschimbabile: flexibilitate pe fiecare stand (P)

Proteste ale studenților și elevilor în fața Ministerului Educației. Președintele ANOSR: „Nu există variantă de compromis când vine…



OSZAR »