Confidenţialitate

Romanian Creative Week, declarat eveniment cultural strategic de către Ministerul Culturii, are loc la Iași între 14 și 25 mai 2025 | AUDIO

Iașul devine, din nou, capitala creativității europene. Între 14 și 25 mai 2025, orașul găzduiește Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană. Ediția din acest an are o nouă recunoaștere oficială specială: RCW a fost declarat eveniment cultural strategic de către Ministerul Culturii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Romanian Creative Week, declarat eveniment cultural strategic de către Ministerul Culturii

Prin Ordinul Ministrului Culturii , Romanian Creative Week (RCW), se alătură celorlalte șase proiecte culturale de interes și importanță națională și internațională din țară respectiv Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalul Național de teatru (FNT), Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), Festivalul Astra Film, Art Safari și Salonul Internațional de Carte Bookfest.

Irina Shrotter, președintele Federației Patronatelor din Industriile Creative spune: “Romanian Creative Week, prin amabilitatea Ministrei Culturii, doamna Intotero, a fost introdus pe lista de evenimente strategice a României, evenimentul al 8-lea. Este singurul eveniment din Moldova iar pentru echipa RCW este deosebit de onorant. Suntem foarte bucuroși cu toții pentru că ceea ce facem noi aici la Iași și a fost observat și apreciat la o valoare pe care noi și toți cei care vin în Iași spun că acest eveniment o are”.

Peste 1.000 de participanți și sute de evenimente – în cadrul Romanian Creative Week

Desfășurat pe parcursul a 12 zile, ediția aniversară a Romanian Creative Week are un program impresionant, cu aproximativ 500 de evenimente și peste 1.000 de participanți. Organizatorii ne recomandă să nu ratăm o expoziție în premieră națională, la Iași: „Iconia” și tavanul „halucinant” al Palatului Culturii vor transforma complet realitatea.

O provocare este și piesa de teatru intitulată “Sub apă” a Teatrului din Reșita. Pe scena vor fi aduse 12 tone de apă, după cum a afirmat scenograful Adrian Damian. Dar cum schimbă lumea acest eveniment de talie europeană, ne spune Irina Shrotter, președintele Federației Patronatelor din Industriile Creative: “Acest eveniment este dedicat tinerilor din industriile creative. 70% dintre invitații în eveniment sunt tineri, iar eu și echipa RCW spunem că aceasta este moștenirea cea mai importantă pe care o lăsăm noi orașului nostru, pentru că atâta timp cât un oraș oferă o platformă, o scenă, unor tineri la începutul carierei, acei tineri nu vor uita niciodată orașul care le-a oferit această șansă. Sper ca Iașul să știe să profite în continuare și să-i găzduiască mereu, pentru că ei vor veni oricând vor fi chemați, amintindu-și mereu că prima șansă le-a fost dată de Iași”.

Organizatorii promit pentru acest an o serie de surprize, premiere naționale, care vor fi anunțate în zilele următoare.

Sursa foto: romaniancreativeweek.ro

 

OSZAR »