Petardele și artificiile, interzise prin lege. Persoanele care le vând sau le dețin fără autorizație riscă până la 5 ani de închisoare | AUDIO

Președintele Nicușor Dan a promulgat astăzi legea care mărește pedepsele pentru cei care vând ilegal pedarde. Actul normativ, care prevede inclusiv pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru cei care vând sau dețin ilegal articole pirotehnice mai trebuie acum să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Petardele și artificiile pot fi cumpărate doar cu autorizație
Legea promulgată de președintele Nicușor Dan interzice vânzarea materialelor pirotehnice către minori și persoane neautorizate și permite cumpărarea unor astfel de produse doar de către cei care dețin autorizație de pirotehnist sau artificier. De asemenea, actul normativ prevede pedepse mai aspre pentru cei care nu respectă regulile, inclusiv închisoare de la unu la cinci ani.
Legea a fost adoptată în Parlament la începutul lunii mai, după ce inițiatorul ei a amintit că numai în sezonul trecut al sărbătorilor de iarnă, aproape 570 de români au fost mutilați pe viață din cauza petardelor. În plus, medicii pediatri din Iași au tras un semnal de alarmă după ce 30 de copii au ajuns la urgențe cu răni grave din aceeași cauză.
Sursa foto: Shutterstock