
Reguli mai stricte pentru imigranți în Regatul Unit: Guvernul din Marea Britanie a prezentat planul de revizuire a sistemului de imigrație. „Experimentul s-a încheiat” a declarat premierul Keir Starmer, care a expus ideile din așa-numita „Carte Albă” a imigrației.
Teste de limba engleză pentru toți solicitanții de viză
Modificările propuse includ: teste de limba engleză pentru toți solicitanții de viză și pentru persoanele aflate în întreținerea acestora. Muncitorii străini vor trebui, de asemenea, să aștepte 10 ani pentru a se putea stabili în Regatul Unit, în loc să obțină automat acest statut după cinci ani.
„Publicăm o Carte Albă privind imigrația, o strategie care este absolut esențială pentru Planul meu pentru schimbare. Această strategie va prelua în sfârșit controlul asupra granițelor noastre și va închide cartea pe un capitol mizerabil pentru politica noastră, economia noastră și țara noastră. „Reluăm controlul.” Toată lumea știe acel slogan (…) A fost total invers. Între 2019 și 2023, chiar dacă mergeau prin țara noastră spunându-le oamenilor (…) că vor reduce imigrația, migrația netă a crescut patru ori. Până în 2023, a ajuns la aproape 1 milion, adică aproximativ populația din Birmingham, al doilea oraș ca mărime. Asta nu este control – este haos”, a declarat Keir Starmer.
Keir Starmer: „Experimentul s-a terminat”
Vizele pentru lucrătorii străini calificați vor fi limitate în timp în cazul celor care nu ocupă un loc de muncă la nivel de studii universitare. Premierul vrea, de asemenea, să reducă recrutarea din alte țări a lucrătorilor în sectorul de îngrijire (a bătrânilor și a persoanelor cu nevoi speciale), spre nemulțumirea centrelor din domeniu care spun că activitatea lor ar fi dată peste cap.
„Astăzi acest guvern laburist închide laboratorul. Experimentul s-a terminat. Vom livra ceea ce ați cerut și ne vom relua controlul asupra granițelor. Fac asta pentru că e drept, este corect, pentru că eu cred în acest lucru. Națiunile depind de reguli, reguli corecte. Uneori sunt scrise, de multe ori nu sunt, dar oricum, ele dau formă valorilor noastre. Cu o națiune diversă ca a noastră, aceste reguli devin și mai importante. Fără ele, riscăm să devenim o insulă de străini, nu o națiune care merge înainte împreună”, a mai spus Keir Starmer.
Migrația netă (numărul de persoane care vin în țară, minus numărul care pleacă) ajunsese la 728.000 până în iunie 2024.
Sursa foto: Shutterstock