Karol Nawrocki, candidatul naționalist, este noul președinte al Poloniei

Karol Nawrocki este noul președinte al Poloniei. Candidatul naționalist a obținut aproape 51% din voturile polonezilor, după ce au fost numărate toate buletinele de vot. Prezență mare la vot: peste 71 la sută dintre polonezi au venit la urne în al doilea tur.
Candidatul partidului Lege și Justiție și noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, a obținut aproape 51 la sută, adică peste 10 milioane 600 de mii de polonezi au votat în favoarea acestuia.
„Am câștigat!”, a anunțat Nawrocki în aplauzele și uralele mulțimii, aseară, după rezultatele exit-poll. “Acesta este cu adevărat un moment special în istoria Poloniei. Sunt convins că ne va permite să mergem înainte și să ne concentrăm asupra viitorului“, a mai adăugat acesta.
Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, este de profesie istoric și director al Institutului Memoriei Naţionale, dar nu a deținut vreodată o funcție publică.
Primarul Varșoviei a pierdut cu o diferență de sute de mii de voturi
Candidatul partidului Coaliția Civică și primarul Capitalei Varșovia, Rafal Trzaskowski, a pierdut la aproape 370 de mii de voturi diferență, potrivit postului TVN24.
La prima estimare a exit-pollului, Rafal Trzaskowski era dat câștigător, dar cu o diferență mică, de 0,6 la sută. „Aș dori o rundă de aplauze pentru prima doamnă!” a declarat acesta aseară, după ce și-a revendicat victoria.
Aproape 21 de milioane de polonezi au venit la urne, adică aproape 72 la sută din populația cu drept de vot.
Sursă foto: Facebook Karol Nawrocki