
Palatul Dolmabahce, Istanbul va găzdui discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană pentru o posibilă încetare a războiului. Reprezentanții Moscovei și cei ai Kievului vor fi din nou față în față după trei ani de la precedentele discuții.
Vladimir Putin va lipsi de la discuțiile privind o încetare necondiționată a focului timp de 30 de zile propusă de administrația Trump. A trimis, în schimb, o delegație, condusă de Vladimir Medinsky, consilier al său și fost ministru al culturii, care a fost implicat în negocierile de scurtă durată din 2022.
Rusia este pregătită pentru discuții „serioase” cu Ucraina, afirmă însă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.
Volodimir Zelenski: „Trebuie să înțelegem ce fel de nivel are delegația rusă, ce mandat are și dacă poate lua decizii”
Volodimir Zelenski a declarat că nivelul delegației ruse trimise în Turcia pentru discuții a fost de rang inferior și a avut un mandat neclar.
„Nivelul (delegației) rusești nu îmi este cunoscut oficial, dar din ceea ce vedem, se pare că este mai degrabă la nivel decorativ”, a declarat Zelenski, citat de Reuters. „Trebuie să înțelegem ce fel de nivel are delegația rusă, ce mandat are și dacă poate lua decizii”, a adăugat acesta.
Întrebat care ar fi mesajul său pentru Putin, el a spus: „Sunt aici. Cred că acesta este un mesaj clar”.
Nici președintele american Donald Trump nu va fi prezent la această întâlnire.
Cele două delegații se vor întâlni în același loc ca în urmă cu trei ani – la Palatul Dolmabahçe, reședința preşedintelui turc din Istanbul, situată pe malul Bosforului.
Considerat bijuteria arhitecturală a Istanbulului, palatal a fost finalizat în 1856, după treisprezece ani de lucrări.
Edificiul se întinde pe 45:000 de metri pătrați și combină mai multe stiluri arhitecturale, îmbinând elemente de design baroc, rococo, neoclasic și tradițional otoman.
Între timp, tot astăzi are loc și o reuniune informală a miniștrilor de externe din cadrul NATO, în Antalya, iar în Ankara, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski îl va întâni pe președintele turc Recep Erdogan.
Sursa foto: X / Volodimir Zelenski