Dolj: 15 ani de detenție pentru adolescentul care și-a ucis anul trecut verișoara în vârstă de doi ani. Decizia nu este definitivă | AUDIO

Adolescentul din Dolj care, anul trecut, și-a ucis verișoara în vârstă de doi ani a fost condamnat la 15 ani de detenție. Inițial s-a crezut că fata a plecat de acasă. A fost căutată o noapte întreagă. A doua zi, trupul ei a fost găsit într-o râpă. Tragedia s-a petrecut în mai anul trecut.
Familia a sunat atunci la Poliție și a anunțat dispariția fetiței. Pe camerele de surpaveghere din zonă fata a fost observată jucându-se cu alți copii în fața porții. A intrat apoi în curte și s-a făcut nevăzută. S-a crezut că a plecat pe câmp și a fost căutată de sute de oameni – pompieri, jandarmi, polițiști și voluntari. A fost găsită după 24 de ore, la câteva sute de metri de casă, într- o râpă cu vegetație deasă, fără suflare.
Rezultatele necropsiei au arătat că moartea fetiței a fost una violentă. Prezenta multiple plăgi și fusese strangulată.
Anchetatorii au stabilit apoi că vinovat de moartea fetei era verișorul ei în vârstă de 15 ani. Acesta s-ar fi enervat pe ea pentru că i-ar fi mâncat dulciurile. Crima s-ar fi petrecut în casă, în timp ce acolo se afla și fratele mai mare al Raisei, în vârstă de cinci ani. I-a ascuns apoi trupul la câteva sute de metri distanță, într-o zonă greu accesibilă.
Băiatul a fost condamnat acum de Tribunalul Dolj la 15 ani de detenție într-un centru pentru minori. Decizia instanței nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.
Sursa foto: Shutterstock