Confidenţialitate


Doi medici, cercetaţi penal pentru angajări fictive şi decontări ilegale


Doi medici, cercetaţi penal pentru angajări fictive şi decontări ilegale

Două femei, din Zalău şi Cluj-Napoca, angajate ca medici la o unitate medicală din Zalău, sunt acuzate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sălaj că au făcut angajări fictive, pentru care au decontat, ilegal, de la Casa de Asigurări de Sănătate aproape 190.000 de lei.

“Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sălaj sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au documentat activitatea infracţională a două femei de 53 de ani, din municipiul Zalău, respectiv 57 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi înşelăciune, toate în formă continuată”, se arată, marţi, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în urma investigaţiilor desfăşurate, s-a stabilit faptul că, profitând de calitatea lor de angajate la o unitate medicală, acestea ar fi întocmit mai multe contracte individuale de muncă, foi colective de prezenţă, facturi fiscale şi state de plată, pentru a atesta, în fals, că o persoană şi-ar desfăşurat activitatea în cadrul unităţii medicale, cu scopul de a-şi deconta, în mod ilegal, sume de bani de la Casa de Asigurări de Sănătate.

“Activităţile desfăşurate de cele două femei au produs un prejudiciu de aproximativ 188.930 de lei”, se mai arată în comunicatul menţionat.

IPJ Sălaj face precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


Ultimele stiri
„Fabrica de Moșteniri” – Rețea cu notari și executor judecătoresc, destructurată de DIICOT. Mai mulți vârstnici abuzați, cu…

Update Sinaia. 9 oameni au ajuns la spital în urma vijeliei puternice din această după amiază. Traficul pe…

Primarul unei comune din Vrancea, agresat de mai mulți localnici după ce le-a atras atenția că vor să…

Înghețata bio de vanilie, haosul și zilele pe care vrei să le uiți – sau de ce ne…

Primarul Chișinăului nu mai are voie să intre în România | AUDIO

O vijelie puternică a măturat orașul Sinaia. Acoperișul gării a fost smuls de vântul puternic | VIDEO

Bihor | Planul roșu de intervenție activat aseară:16 copii au fost transportați la spital după ce au mâncat,…

Barometru INSCOP. Două treimi dintre români cred că numărul cazurilor de violență domestică împotriva femeilor a crescut în…

Bărbatul suspectat de uciderea tinerei de 23 de ani din Mureș este în continuare liber. 400 de polițiști,…

Procurorii au pus sechestru pe averea lui Horațiu Potra: 12 imobile din Sibiu și București, zeci de milioane…



OSZAR »