Confidenţialitate

Un camion dintr-un convoi militar francez s-a răsturnat pe calea ferată, între Călimănești și Lotru. Doi militari, răniți. Circulația feroviară, reluată | UPDATE

Circulația feroviară a fost reluată pe distanța Călimănești – Lotru, după fusese închisă din cauza unui camion dintr-un convoi militar francez, răsturnat pe calea ferată. Doi militari au fost răniți ușor și transportați la spital. 

UPDATE 15:30: Reacția MApN

„Vineri, 16 mai, în jurul orei 13.00, un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloana era escortată de echipaje de poliție militară MApN. 

În urma accidentului, doi militari francezi au fost răniți. După acordarea primului ajutor de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Serviciului de Ambulanță Județean din județul Vâlcea, cei doi militari au fost transportați la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea pentru investigații și tratament medical, fiind în stare stabilă.

Autoritățile competente investighează cauzele producerii accidentului. Echipaje ale poliției rutiere au intervenit prompt la fața locului, iar situația este monitorizată în colaborare cu partea franceză”, a transmis MApN.

UPDATE 14:30: Circulația feroviară a fost reluată pe distanța Călimănești – Lotru

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, începând cu ora 13:42, circulația feroviară a fost reluată pe Firul II aferent intervalului Călimănești – Lotru, cu aplicarea unei restricții de viteză în zona afectată.

Precizăm faptul că circulația feroviară este în continuare întreruptă pe Firul I, până la ridicarea vehiculului din gabarit de către personalul de specialitate prezent la fața locului și soluționarea situației de către organele abilitate.

Regretăm disconfortul creat și vă informăm că personalul feroviar responsabil din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova se află în zonă, cu scopul de a remedia problemele existente și pentru a relua circulația feroviară în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp posibil”, a transmis CFR Călători.

UPDATE 14:10: Camion dintr-un convoi militar francez, răsturnat pe calea ferată

Circulația feroviară a fost închisă între Călimănești și Lotru, după ce un camion dintr-un convoi militar francez s-a răsturnat pe calea ferată. Din primele informații, doi militari de 29 și 32 de ani au fost răniți ușor și transportați la spital.

Circulația feroviară, închisă între Călimănești și Lotru

CFR anunță că, începând cu ora 13:20, circulația feroviară a fost întreruptă pe intervalul Călimănești – Lotru, din cauza unui vehicul răsturnat în gabarit, la intrarea în HM Călimănești.

Deoarece vehiculul respectiv se află pe Firul I de circulație, iar unele elemente componente au fost proiectate și pe Firul II, traficul feroviar este blocat complet, până la remedierea problemelor.

Momentan este afectată circulația trenului R 2064 (SNTFC CFR Călători SA, care circulă pe distanța Sibiu – Râmnicu Vâlcea).

Personalul feroviar acționează în zonă pentru eliberarea Firului II (care va permite efectuarea circulației feroviare pe acest fir), concomitent cu acțiunile de eliminare a vehiculului din gabaritul Firului I (care va debloca complet circulația feroviară).

„Regretăm disconfortul creat și vă informăm că personalul feroviar responsabil din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova se află în zonă, cu scopul de a remedia problemele constatate și pentru a relua circulația feroviară în cel mai scurt timp”, a transmis CFR Călători.

Sursa foto: seintamplainvalcea.ro

OSZAR »