Confidenţialitate

Ce scrie presa internațională despre alegerile din România: „Se deschid urnele pentru un tur strâns” / „Românii își aleg președintele într-un scrutin care va redefini cursul geopolitic al țării” | AUDIO

Alegerile prezidențiale din România au devenit subiect în presa străină. The Guardian, BBC, France 24 sau CNN sunt câteva publicații care au relatat despre scrutinul de astăzi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Publicația britanică The Guardian scrie că rezultatul alegerilor ar putea influența „poziția strategică și perspectivele economice” pentru țara noastră.

Runda a doua a alegerilor din România este cea mai importantă din „Super Duminica” alegerilor din Europa, în aceeași zi cu voturile din Polonia și Portugalia – este titlul editorialului.

Publicația mai menționează și că votul a fost numit de analiștii politici drept unul dintre cele mai importante momente din istoria post-decembristă și amintește și de anularea alegerilor din toamnă.

„România se confruntă cu cele mai decisive alegeri prezidențiale din ultimele decenii”, titrează și publicația France 24. Mulți consideră rezultatul drept o alegere geopolitică între Rusia și Occident, mai scriu jurnaliștii.

„Se deschid urnele pentru un tur strâns al alegerilor prezidențiale” – este titlul unui articol din Deutsche Welle.

Iar spaniolii de la El Pais titrează: „Românii își aleg președintele într-un scrutin care va redefini cursul geopolitic al țării”.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Prezență record la vot în diaspora: a fost depășit pragul de un milion de votanți pentru prima dată de la prezidențialele de după 1989 și până astăzi | AUDIO

OSZAR »