
La Academia Europa FM, Marcel Bartic a avut-o invitată pe Mihaela Petrovan, președinta Asociației BookLand, pentru a discuta despre cum învățământul profesional dual poate deschide noi oportunități pentru copiii din mediul rural. Lipsa informațiilor despre meserii și dificultățile de acces la educație sunt doar câteva dintre provocările pe care Bookland își propune să le rezolve prin construirea primului campus profesional din Argeș.
Marcel Bartic: Din toată experiența pe care o ai până acum, simți că tinerii din România mai vor să învețe o meserie? Au deschidere pentru opțiunea asta?
Mihaela Petrovan: „În formatul de învățământ profesional dual pe care noi îl promovăm ai opțiunea să faci practică direct la viitorul tău angajator”
Mihaela Petrovan: Am să zic foarte sincer, ei nu știu ce meserii mai sunt pe lumea asta. Uite, de câteva săptămâni am pornit la drum prin statele din Arceș, acolo unde construim primul nostru campus profesional preuniversitar în sistem dual. Ne-am întâlnit și cu copii, nu numai cu părinți. Vin părinții la aceste întâlniri, din care noi ne prezentăm, și recunosc că suntem priviți ca un OZN, dar îți dau mai mu
lte detalii un pic mai încolo. Copiii, o fetită din Vlădești, Argeș, a zis, dar ce meserii sunt? Că nu știa. Ea voia să se facă polițistă sau să plece din țară. Și sincer, cam astea sunt top opțiuni pentru copii și poate nu numai din mediul rural. Și așa cum ai spus și tu, cei mai mulți copii din România sunt în mediul rural, în orașele mici, unde, din păcate, nu este foarte bine promovat și văzut, pentru că partea de profesional este asociată cu modelul vechi, în care copiii erau trimiși la o școală, unde acolo, între patru pereți, ateliere vechi, cu menghină și cu doar o șurubelință și o cheie de 14.
Mihaela Petrovan: Astăzi, mai ales în formatul ăsta de învățământ profesional dual pe care noi îl promovăm, nu numai că faci la școală ce faci, te joci un pic, un pic mai mult te joci, dar ai opțiunea să faci practică direct la viitorul tău angajator. Și asta este foarte bine pentru ei, pentru că odată ajuns la angajator, ei văd o firmă cum arată, de la intrare până la ieșire. Văd acolo ce înseamnă să ai poate o secretară, sau poate un director de producție.
Mihaela Petrovan: „În mediul rural, de ce nu ajung copiii să facă o meserie? E simplu. Uneori, explicația stă într-un bilet de autobuz”
Marcel Bartic: Eram curios să ne povestiți mai multe despre campusul Bookland pentru că, iată, e un exemplu de bună practică pe care nu vă ascund că mi l-aș dori extins la nivel național. Cu atât mai mult cu cât, citind despre ce ați făcut acolo, simt cumva că regăsesc principiile din legea educației naționale. Atât doar că mi-aș dori să devină realitate, la nivel național.
Mihaela Petrovan: Și noi sperăm că acesta să fie primul în Argeș și să urmeze apoi, an de an, câte unul în fiecare județ a țării. Campusul s-a născut cumva din sugestiile copiilor pe care noi i-am întâlnit în conferințele Bookland, prin toată țara, vreo șase ani, în 24 de localități, în tabrele culturale. Deci am stat de vorbă cu mii de copii și ușor, ușor, ușor, așa, cărămidă peste cărămidă, s-a conturat. Ăsta-i campus, asta trebuie să facem, asta în timp ce renovam deja școlile.
Mihaela Petrovan: Ne-am dat seama că e nevoie de asta pentru că, uite, în mediul rural, de ce nu ajung copiii să facă o meserie? E simplu, uneori, explicația stă într-un bilet de autobuz. Nu ai bani să pătești un bilet de autobuz să ajungi până acolo. Pentru că, în statele românești, nu prea au licee. Asta e o chestie foarte rară. Uite, în Argeș unde suntem noi, sunt doar trei licee în mediul rural. Acolo au acces copiii. Și nu toate sunt, de fapt, unul este, da, în mediul rural. Nu, unul e la Mioveni, în Cercuța, unul e la Câmpulung și unul e la, nu mai știu, Schitu, nu știu cum. Deci nici măcar doar unul este. Și unul mai jos, la Domnești, la care am contribuit parțial la renovare. Arăta binișor, dar am mai îmbunătățit niște lucruri acolo. Deci nu sunt foarte multe licee ca opțiune pentru copiii din mediul rural. Ei termină clasa a opta și Dumnezeu cu mila. Asta e problema. Și de asta s-a născut ușor ideea, hai să facem ceva cap-coadă pentru copiii din mediul rural. Să fie toate cele trei cicluri preuniversitare. Primar, gimnazial și liceal.
Sursa foto: Shutterstock